A fost aprobată modificarea apelului de proiecte pentru creşterea inovării în companii prin sprijinirea abordărilor multisectoriale rezultate în urma implementării “Inițiativei Regiuni mai puţin dezvoltate” în România

ORDINUL ministrului dezvoltării regionale și administrației publice pentru aprobarea aprobarea Ghidului solicitantului. Condiţii specifice de accesare a fondurilor pentru apelul de proiecte nr. POR/2019/1/1.1/OS 1.2/1. Axa prioritară 1, Prioritatea de investiții 1.1, Obiectiv Specific 1.2, „Creşterea inovării în companii prin sprijinirea abordărilor multisectoriale rezultate în urma implementării “Inițiativei Regiuni mai puţin dezvoltate” în România, Programul Operaţional Regional 2014-2020”, a fost modificat astăzi, 06.07.2020.

Principala modificare se referă la eliminarea condiției aferente întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) pentru a beneficia de ajutor de cercetare-dezvoltare. Astfel, pentru a beneficia de ajutorul de cercetare-dezvoltare, entitățile de drept privat este suficient să îndeplinească doar condiția privind derularea activității principale și/sau secundare de cercetare-dezvoltare, cod CAEN 72XX, așa cum reiese din statut sau din actul de înființare. Codul CAEN menționat trebuie să fie autorizat, la locul de implementare a activităților aferente componentei respective, la data depunerii cererii de finanțare.

De asemenea, a fost actualizată perioada de depunere în conformitate cu instrucțiunile AMPOR nr. 145/2020, 150/2020, 153/2020 și 157/2020, emise în perioada stării de urgență/stării de alertă.

În plus, a fost modificată metoda de decontare a cheltuielilor pentru activele fixe corporale altele decât terenuri și imobile destinate activităților de cercetare industrială sau dezvoltare experimentală prin utilizarea metodei de amortizare accelerată conform Ordinului comun al MFP și MENCS nr. 1056/4436/2016. Astfel, amortizarea accelerată în cazul aparaturii şi echipamentelor destinate activităţilor de cercetare-dezvoltare se realizează în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Aparatura şi echipamentele sunt cele prevăzute în subgrupele 2.1 şi 2.2 din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004, pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, cu modificările ulterioare.

***
Programul Operațional Regional 2014-2020 este unul dintre programele operaționale din generația 2014-2020 implementate în România, cofinanțate din fondurile europene structurale și de investiții şi gestionate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în calitate de Autoritate de Management.


Copyright © 2020 Ministry of Regional Development and Public Administration – All rights reserved

This site uses cookies. By navigating further, you agree to the use of cookies.