Uniunea Europeana     Guvernul Romaniei   Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice   Instrumente Structurale 2007-2013

Ziua Cooperării Europene se sărbătoreşte sub sloganul La graniţe ne dezvoltăm împreună!

19 Septembrie 2012

Ziua Cooperării Europene celebrează cooperarea teritorială în cadrul Uniunii Europene, precum şi între statele membre ale Uniunii şi ţările vecine, promovând beneficiile cooperării teritoriale pentru populaţia din aceste zone.

Astfel, aproximativ 80% dintre programele de cooperare teritorială europeană s-au alăturat campaniei şi în jur de 160 de evenimente sunt organizate pe data de 21 septembrie 2012 şi în cursul săptămânii 17-23 septembrie 2012. Evenimentele propuse de programele participante sunt variate şi includ, printre altele, competiţii transfrontaliere, teatru pentru copii, concursuri de fotografie, drumeţii, conferinţe, precum şi alte evenimente de promovare a proiectelor.

 

În România au loc 10 evenimente în cadrul a cinci programe de cooperare teritorială, astfel:

European Cooperation Day, programul CBC RO/BG România - Bulgaria(17-23 septembrie): echipa CBC RO Călăraşi va planta copaci în judeţele cuprinse în aria eligibilă a programului (Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Constanţa); vor fi organizate concursuri şi o expoziţie foto.
Open day for A-B Expo Project, programul CBC HU/RO Ungaria – România(20 septembrie): vizitarea complexului Expo Arad Internaţional şi a centrului de conferinţe.
Europe in Szatmár/Satu Mare, CBC HU/RO Ungaria - România (21 septembrie): expoziţie de proiecte de cooperare la Carei; tur ghidat la Castelul Carei.
HELP and HunroCoop - Dumbrăviţa Village Days, CBC HU/RO Ungaria – România (21-23 septembrie):prezentarea sistemului de monitorizare şi asistenţă a vârstnicilor care întâmpină probleme specifice, sistem dezvoltat în cadrul proiectului HELP; conferinţă şi forum de afaceri, ce include şi o expoziţie dedicată companiilor locale.
European Cooperation Day, IPA CBC RO/RS România - Serbia (21 septembrie):concert susţinut de artişti români şi sârbi; film despre cooperarea transfrontalieră dintre România şi Serbia.
EC Day – projects & partnership, ENPI CBC România-Ucraina-Republica Moldova (21-22 septembrie):în prima zi, la Odessa, va fi organizată o conferinţa transfrontalieră în cadrul căreia vor fi prezentate detalii privind stadiul şi rezultatele programului, bunele practici identificate şi abordarea de viitor în cadrul programelor de cooperare tranfrontalieră; a doua zi va fi dedicată diverselor acţiuni locale la Galaţi (program artistic susţinut de grupruri etnice, expoziţie de proiecte transfrontaliere).
Opening conference, CBC HU/RO Ungaria - România (21 septembrie): eveniment de deschidere şi prezentare a proiectului „Centru de informare, educare şi conservare a istoriei naturale şi a peisajului în văile Criş, Barcău şi Ier" în comuna Sălacea; tur ghidat care prezintă progresul înregistrat în restaurarea conacului Otomani.
European Mobility Week 2012 - Moving in the right direction, HU/RO Ungaria - România (23 septembrie): tur de promovare a ciclismului şi a caiacului ca forme alternative de a călători în Valea Someşului, astfel: cu caiacul pe râul Someş de la Satu Mare până la graniţa cu Ungaria (Vetis - Fehérgyarmat) şi cu bicicleta pe malul drept al Someşului pe pista realizată în cadrul proiectului HUROVELO; dezbatere publică lângă satul Vetis cu privire la obiectivele vizate de proiectul GREENSOMESRIVER, însoţită de deschiderea unui punct temporar de trecere a frontierei.
"Open borders for bears" in Maramureş, ENPI CBC Ungaria-Slovacia-România-Ucraina (25 septembrie): în holul Bibliotecii Judeţene "Petre Dulfu" din Baia Mare, va avea loc prezentarea proiectelor transfrontaliere dintre România şi Ucraina implementate în judeţul Maramureş în cadrul Programului ENPI Ungaria:
WWF Danube Carpathian Programe Romania - Filiala Maramureş prezintă "Frontiere deschise pentru urşi în Carpaţii dintre România şi Ucraina" şi lansează o prezentare fotografică despre ursul brun şi habitatele sale;
Agenţia de Management Energetic Maramureş prezintă "Centrul Educaţional de Prezentare a Energiei Sustenabile";
Universitatea de Nord din Baia Mare prezintă "RoUaSoil: zona transfrontalieră România-Ucraina - Managementul locurilor contaminate cu produse petroliere";
Primăria Săpânţa prezintă "Maramureş-Transcarpathia Info Tour".
European Cooperation Day in Satu Mare County, ENPI CBC Ungaria-Slovacia-România-Ucraina (28 septembrie):prezentare de proiecte transfrontaliere dintre România şi Ucraina, implementate în Satu Mare şi finanţate în cadrul Programului ENPI Ungaria-Slovacia-România-Ucraina:
Muzeul Judeţean Satu Mare prezintă "Studiul cercetării şi explorării patrimoniului cultural transfrontalier" şi lansează expoziţia de fotografii Patrimoniu transfrontalier şi publicaţiile Muzee şi patrimoniu transfrontalier şi Legende şi folclor – patrimoniu şi material transfrontalier;
Palatul Copiilor Satu Mare prezintă proiectul "Tradiţii artistice. Model pentru învăţarea non-formală în România şi Ucraina", prin susţinerea unui concert al tinerilor artişti;
Corul Solemnis al Parohiei "Naşterea Domnului" din Satu Mare prezintă proiectul pentru Festivalul Internaţional de Muzică Religioasă "Pre Tine te cântăm, Doamne", prin susţinerea unui concert de muzică religioasă.
Ziua Cooperării Europene este o campanie coordonată de INTERACT, în asociere cu Comisia Europeană, şi sprijinită de Comitetul Regiunilor şi Parlamentul European. Informaţii suplimentare cu privire la evenimentele locale şi exemple de proiecte de cooperare se găsesc pe www.ecday.eu, facebook.com/cooperationdayşi http://twitter.com/CooperationDay.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului este autoritate comună de management pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007- 2013, Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România - Republica Serbia, Programul Operaţional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007 – 2013 şi Programul Operaţional Comun Bazinul Mării Negre 2007-2013; de asemenea, MDRT este autoritate naţională/punct de contactpentru Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România, Programul de Cooperare Transfrontalieră ENPI Ungaria-Slovacia-România-Ucraina, Programul Operaţional Sud Estul Europei, Programul de Cooperare Interregională INTERREG IVC, Programul Operaţional URBACT II, Programul Operaţional ESPON şi Programul Operaţional INTERACT.