Ghidul solicitantului pentru prioritatea de investiţie 2.1.A – Microîntreprinderi Notă de interpretare

29 Martie 2017

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene a publicat o Notă de interpretare a unor prevederi din Ghidul specific, aplicabil Apelului nr. POR 2016/2/2.1.A – Microîntreprinderi.

Referitor la procedura de întocmire și transmitere a unei cereri de finanțare, prin aplicația electronică MySMIS, AMPOR consideră acceptabilă și conformă cu cerințele ghidului specific, transmiterea (depunerea) unei cereri de finanțare de către persoana împuternicită (care se poate identifica electronic în cadrul MySMIS), cu condiția ca declarațiile în nume propriu (anexe la cererea de finanțare) să fie întocmite și semnate electronic (prin aplicarea unei semnături electronice vizibile) de către reprezentantul legal al solicitantului, înainte de semnarea electronică și încărcarea acestora în MySMIS, de către persoana împuternicită. Anexarea, la cererea de finanțare, a actului de împuternicire rămâne o condiție obligatorie, conform prevederilor ghidului specific.
Textul complet al Notei de interpretare este disponibil la adresa www.inforegio.ro/ro/por-2014-2020/apeluri-proiecte.html

Proiectele pot fi depuse până la data de 27 aprilie 2017, ora 12:00
Evaluarea și selecția proiectelor se realizează în limita alocării financiare disponibile fiecărui regiuni de dezvoltare în parte. În acest sens, organismele intermediare POR publică lunar situația proiectelor depuse și gradul de acoperire a alocării financiare disponibile.