Modificarea Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/2 (MYSMIS)

06 Aprilie 2017

În 05 aprilie 2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a emis Ordinul pentru modificarea ”Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor aprobat prin ordinul viceprim-ministrului, ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr 3161/2016”, ce conţine condiţii specifice pentru accesarea fondurilor în cadrul priorităţii de investiţii 6.1. Astfel, principalele modificări prevăd:

 modificarea termenului de depunere a documentelor din cadrul etapei precontractuale, de la 30 de zile lucrătoare la 30 de zile calendaristice, pentru proiectele pentru care nu s-a demarat etapa respectivă, ce a impus modificarea ghidului solicitantului specific pi 6.1, precum și a grilei de verificare a conformității administrative și eligibilității;
 modificare ghid specific referitor cheltuieli eligibile aferente organizării de șantier și completare paragraf privind cheltuieli diverse și neprevăzute;
 includerea in cadrul documentelor ce trebuie anexate de catre entitatile de drept public in etapa precontractuală în conformitate cu prevederile HG93/2016, a Fişei proiectului finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene
 actualizarea formei de contract cu prevederile legale în vigoare;
 introducerea Modelului A – Opisul cererii de finanţare la contractare;
 actualizarea Modelului E – modelul orientativ al acordului de parteneriat anexă la cererea de finanțare.

Forma consolidată a Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/2, aferent apelurilor în MySMIS codurile nr POR/103/6/1, respectiv POR/104/6/1, este publicată pe site-ul www.inforegio.ro . Restul condițiilor și prevederilor din Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/1 rămân neschimbate.