S-a lansat apelul de proiecte pentru patrimoniul cultural dedicat SUERD

28 Iulie 2017

Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor aferent apelului de proiecte dedicat sprijinirii obiectivelor Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării în ceea ce priveşte Aria prioritară 3 a SUERD „Promovarea culturii şi turismului, a contactelor directe între oameni", în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, a fost aprobat astăzi 28.07.2017, prin ordin al ministrului delegat pentru fonduri europene și va fi publicat în site-ul programului www.inforegio.ro.

Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul APEL DE PROIECTE POR/2017/5/5.1/SUERD/1 este valabil pentru proiecte ce urmează a fi implementate în cele 12 judeţe riverane Dunării, respectiv Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Tulcea, Constanţa, care fac parte din regiunea Vest, regiunea Sud-Vest, regiunea Sud-Muntenia şi regiunea Sud-Est şi conține informațiile specifice necesare în vederea deschiderii apelului de proiecte, referitoare la specificitatea proiectelor, modalitatea de completare și de depunere a cererii de finanțare, condiții de eligibilitate, criterii de evaluare, o descriere a etapelor de verificare, evaluare, contractare a proiectelor. De asemenea, sunt incluse instrucțiuni de completare a Cererii de finanțare de către solicitanți.

Depunerea cererilor de finanțare se face utilizând sistemul electronic - aplicația MY SMIS.
Este necesar ca valoarea eligibilă a unui proiect să se încadreze în limitele a 100.000 de euro şi 5 milioane de euro.
Solicitanţii eligibili sunt Autoritățile publice centrale, Unitățile Administrativ Teritoriale, unităţi de cult, organizaţii nonguvernamentale, precum şi parteneriate între entităţile menţionate anterior.
Dpunerea proiectelor se va face începând cu data de 28.08.2017, ora 10.00. Cererile de finanțare vor putea fi transmise până la data de 28.12.2017, ora 10.00.

Apelul este de tip non competitiv având la bază principiul „primul venit – primul servit",cu termen limită de depunere a cererilor de finanțare.

* * *

Programul Operațional Regional 2014-2020 este unul dintre programele operaționale din generația 2014-2020 implementate în România, cofinanțate din fondurile europene structurale și de investiții şi gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management.