Ghidul solicitantului pentru POR 3.1A, privind creşterea eficienţei energetice în zona ITI Delta Dunării

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat în data de 6 septembrie 2016 spre consultare publică, Ghidul Solicitantului. Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul priorității de investiții 3.1 – „Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor”, Operaţiunea A–„Clădiri rezidenţiale”, apel dedicat Investiţiilor Teritoriale Integrate Delta Dunării.

Eventualele observații și propuneri pot fi transmise, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., până la data de 5 octombrie 2016.

Obiectivul specific al acestei axe prioritare îl reprezintă creșterea eficienței energetice în clădirile rezidențiale, clădirile publice și sistemele de iluminat public, îndeosebi a celor care înregistrează consumuri energetice mari. Prioritatea de investiție 3.1 va sprijini eficiența energetică, gestionarea inteligentă a energiei și utilizarea energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, iar Operaţiunea A este dedicată clădirilor rezidenţiale.

Finanțarea disponibilă în cadrul acestei priorități se adresează unităţilor administrativ-teritoriale urbane din zona de Investiţie Teritorială Integrată Delta Dunării, aşa cum aceasta este prezentată în Strategia Integrată de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării.

Sunt eligibile numai Investițiile Teritoriale Integrate Delta Dunării.

Valoarea eligibilă a finanțării nerambursabile acordate este de minimum 100.000 euro și maximum 5 milioane euro.

* * *

Programul Operațional Regional este unul dintre cele 7 programe operaționale din generația 2014-2020 implementate în România, cofinanțate din fondurile europene structurale și de investiții și unul dintre cele 2 programe operaționale gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), în calitate de Autoritate de Management.


Copyright © 2021 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Toate drepturile rezervate

Acest website folosește cookies. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.