A fost modificata anexa „Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor pentru apelul aferent POR, Axa prioritară 10 Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritate de investiții, Apel dedicat Ministerului Educaţiei Naţionale”,

Anexa „Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor pentru apelul aferent POR, Axa prioritară 10 Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritate de investiții 10.1 Investițiile în educație și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare, Obiectiv Specific 10.1 Creșterea gradului de participare la nivelul educaţiei timpurii şi învăţământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului, Apel dedicat Ministerului Educaţiei Naţionale”, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice nr. 5241/2018, se modifică astfel:


La Secţiunea 2.2 „Perioada de depunere a proiectelor”, data și ora de închidere a depunerii de proiecte se modifică și devine „25.02.2019, ora 12.00”.

* * *

 Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 este unul dintre programele prin care România poate accesa fondurile europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada actuală de programare. Alocarea estimată se ridică la 8,25 miliarde euro, din care 6,7 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE, prin FEDR, iar 1,5 miliarde de euro - contribuția națională. Autoritatea de Management a programului funcționează la nivelul MDRAP.

Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 finanțează proiecte care contribuie la obiectivul general de creştere a competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii şi serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să îşi poată gestiona în mod eficient resursele şi să îşi valorifice potenţialul de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic.

 

 


Copyright © 2024 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Toate drepturile rezervate

Acest website folosește cookies. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.